Thanks to lamenting... (Engl & Ro)

Thanks to lamenting over the pain in the world
by Senri Uyeno

Thanks to lamenting over the pain in the world,
I am able to become laughter when my life is happy.
Due to being struck and trampled upon and biting
my lips to control my temper,
I finally realize how precious it is to be born.
Even if I am intentionally
tired of an ugly world, look! What a blue sky!

Even if one laughs scornfully at my penniless life,
there is something much more beautiful,
true and worthy that everyone knows.
I don't care so much about anything else,
except love and sincerity, the sun,
and a little amount of rain from time to time.
If I have a healthy body and a little piece of bread,
I want to walk with a smile in great spirits.

I will do my best to work without complaining
about anything at all.
I always consider things by putting myself in another's
place without flinching, no matter how hard and
heartrending it is to live.
If there is someone unfortunate, I will help
him out with anything.
If I can forget myself to help out,
that will surely delight me.

In the morning the sun rises. I greet it.
I will do my best to live today.
In the evening, the sun sets.
Staring at the evening glow, I want to sit still.

With a little dream in my heart, I sleep
as quietly as a little bird.
If I have my own time, I want to spend it
reading an old collection of poems, meditating
on them alone, quietly.

Let's find happiness by ourselves.
Within silver tears like pearls and laughter like the sun,
let's keep walking ahead each day.
Certainly some day, as I look back over my past,
I will quietly see my life with a smile.
[Translated into English by Dainin Katagiri – A Monk of the Soto Order of Zen Buddhism]


This is a poem written by a Japanese war criminal, Senri Uyeno. He was a medic in the Japanese army. He was accused of killing an American pilot, but the accusation was not true. After his execution, the truth of the matter was discovered. He had been unjustly accused, and took the blame for a crime that he had not committed. He wrote this poem a week before his death. It was discovered in his diary.

The story behind this incident is that an American pilot had been shot down over Japan. He was injured in the fall as he parachuted from his disabled airplane and Senri Uyeno started operating on him. During the operation, he was ordered by a senior officer to kill the American, but he disobeyed and continued to operate. In the middle of the operation, the hospital was bombed, and the medical staff was forced to evacuate the area and seek shelter. When they returned, they discovered that the American pilot had been stabbed to death by an unknown person. Nobody knew who had done it, but they remembered that Senri Uyeno had been ordered to kill the man, so he took all the blame, as was executed.

................................

Pentru că am plâns de durerea lumii
de Senri Uyeno

Pentru că am plâns de durerea lumii,
pot deveni râset când viaţa fericită mi-e.
Pentru că-am fost lovit şi călcat în picioare,
şi buzele muşcându-mi-le, să-mi stăpânesc mânia,
simt, în sfârşit, ce dar de preţ este că m-am născut.
Chiar dacă dinadins sunt obosit de-o lume urâtă,
iată! Ce albastru e cerul!

Chiar dacă unii râd plini de dispreţ de viaţa mea fără un şfanţ,
totuşi, ceva există: mult mai frumos,
mai adevărat şi mai de preţ, ştiut de toţi.
Nu-mi pasă prea mult de nimic
decât de iubire şi de sinceritate, de soare,
şi de puţină ploaie, din când în când.
Dacă mi-e trupul sănătos şi-un colţ de pâine am,
cu zâmbetul pe buze vreau să merg, cu sufletul plin de-ncântare.

Voi face totul, cât mai bine să muncesc, făr-a mă plânge de ceva vreodată.
Încerc, mereu, să înţeleg, punându-mă în locul celuilalt,
fără-a clinti, oricât cât de greu şi de sfâşietor e să trăiesc.
Dacă-n necaz e cineva, cu orice îl voi ajuta.
de pot uita de mine, ca de folos să fiu,
asta, cu siguranţă, va fi bucuria mea.

Dimineaţa soarele urcă pe cer. Îl salut.
Îmi voi da silinţa să trăiesc azi.
Seara, soarele apune.
Cu privirea pierdută în strălucirea nopţii, vreau nemişcat să şed.

Cu un mic vis în inimă, dorm
la fel de liniştit ca un pui de pasăre.
De am timp pentru mine, vreau să-l petrec
citind o carte veche de poezii, meditând
asupra lor, singur, tăcut.

Haideţi să ne găsim chiar noi fericirea.
în lacrimi strălucind curate ca perlele şi-n râset ca de soare,
haideţi să mergem mereu înainte, zi de zi.
Cu siguranţă, într-o zi, privind înapoi spre trecut,
Viaţa mi-o voi contempla, tăcut, surâzând.
(Traducere în engleză de Dainin Katagiri – un călugăr al ordinului budist Soto Zen. Traducerea din engleza Ana-Maria Trandafir.)


Acesta este un poem scris de un criminal de război japonez, Senri Uyeno. Medic în armata japoneză, el a fost acuzat că ar fi ucis un pilot american. Acuzaţia s-a dovedit falsă, după execuţie adevărul ieşind la iveală. El fusese acuzat pe nedrept şi a luat asupra sa vina pentru o crimă pe care nu o comisese. A scris acest poem cu o săptămână înainte de a muri. Poemul a fost descoperit în jurnalul său.

Povestea din spatele incidentului este că pilotul american fusese doborât deasupra Japoniei. A fost rănit în timpul paraşutării din avionul avariat, iar Senri Uyeno l-a operat. În timpul operaţiei, un ofiţer superior i-a ordonat să-l omoare pe american, dar el a ignorat ordinul şi a continuat să-l opereze. În mijlocul operaţiei, spitalul a fost bombardat, personalul medical fiind forţat să evacueze zona pentru a se adăposti. La întoarcere l-au găsit pe pilotul american înjunghiat de moarte de o persoană necunoscută. Nimeni nu ştia cine făcuse aceasta, dar şi-au amintit că Senri Uyeno primise ordinul de a-l ucide, vină pe care acesta şi-a asumat-o şi a fost executat.

Zăpadă pe iarbă verde

12 decembrie

verdele ierbii
doar ici şi colo zăpadă
deocamdata...


stol de fulgi hoinari -
să se aşeze sau nu
pe iarba verde?!


e decembrie
dar gheaţa doar promisă
de câţiva fulgi hai hui

.......................................

although December
the frost just slightly promised
by a few snow flakes.

The Cinnamon Box

scorţisoara pe masă
plictis de viaţă
puţină speranţă
(Szabi)


the cinnamon box
on the table, nothing else –
just for the taste

taste of cinnamon
I’m biting small bits of it -
this lonely evening
(Ana-Maria)


ochii nemişcaţi
briza-mi mângâie fruntea -
doar ceasul ticăie
(Szabi şi Ana-Maria)

Samurai Girl

Her mind smoother than

cherry petals in the wind -

the samurai girl.

Haiku şi Zen

Articol de George Marsh http://www.haiku.insouthsea.co.uk/zen.htm
Traducerea Ana-Maria Trandafir

Budismul Zen a modelat în mod semnificativ dezvoltarea istorică a haiku-ului nipon. Nu toţi poeţii de haiku erau budişti Zen, dar

câteva dintre personajele cheie au fost. Basho a avut o pregătire Zen şi a fost hirotonisit ca preot, dar se pare că nu s-a hotărât vreodată dacă să fie sau nu preot. Într-una dintre însemnările sale de călătorie, el se descrie ca fiind înveşmântat într-o robă neagră de preot, "dar nici preot nici om de rând din lume nu eram, pentru că mă strecuram fără încetare, asemenea unui liliac, luat drept pasăre uneori şi drept şoarece cu alte ocazii". El nu a avut o parohie şi îndatoriri preoţeşti, dar adesea purta roba.

Issa a trăit timp de câţiva ani în mănăstiri şi şi-a luat numele de la ideile budiste de vacuitate şi de schimbare. "În aceeaşi măsură în care viaţa este goală asemenea unei bule care dispare într-o clipă, de acum încolo mă voi numi Haikaiji Issa", scria el. Haikaiji înseamnă " templu al haiku-ului", iar Issa înseamnă "un ceai", adică o bulă dintr-o ceaşcă de ceai. Când Issa a fost paralizat în urma unui atac cerebral la vârsta de cinzeci şi opt de ani şi apoi şi-a revenit, el şi-a schimbat numele în Soseibo, care înseamnă "preotul înviat".

Poeţii din vechime pe care Basho îi admira cel mai mult erau doi chinezi excentrici practicanţi de Zen, care trăiseră pe 'Muntele rece', cândva între secolele al şaselea şi al nouălea, Han-shan şi Shih-te, cât şi un japonez aparţinând principalei ramuri a budismului, trăind în secolul al doisprezecelea, preotul Saigyo.

Una dintre cele 'Trei Semne ale Fiinţei' în budism este că toate lucrurile sunt supuse schimbării. Puternicul accent pus pe anotimpuri în haiku semnifică faptul că un anume simţ al schimbării, existent în lumea naturală şi având o paralelă în lumea umană, se află în miezul oricărui haiku:

Ţepi de chiciură
au răsărit astă noapte
ca perii din barba mea
(Koji)

Hoarfrost spikes
have sprung out overnight
like the hairs on my chin
(Koji)

În budismul Zen există o mare iluminare numită satori, căutată de-a lungul multor ani de meditaţie disciplinată. Există, de asemenea, multe străfulgerări de iluminare, numite kensho, care sunt forme intense ale acelor lucruri pe care le observăm zilnic şi care ne surprind sau ne fac plăcere, deoarece ele par să reveleze un adevăr, sau să fie exemplare, sau să ne reconecteze, pe moment, la un simţ al uimirii şi veneraţiei. Haiku-ul este o formă poetică condensată a momentului, iar calitatea sa specială este că este perfect adaptat pentru a-i conferi cititorului acea măruntă clipă de vedere în profunzimea existenţei, kensho. Basho a dezvoltat forma haiku-ului astfel încât fiecare haiku să devină o mică deschidere subită întru trezire. Tocmai aceasta este esenţa haiku-ului, nu numărul de silabe pe care le conţine.

Unele haiku-uri sunt în mod explicit despre momente de kensho, iar cuvinte cum ar fi "trezire" reprezintă cheia:

Trezit în miez de noapte
de sunetul ulciorului de apă
spart de gheaţă
(Basho, tradus de Hamill)

Awakened at midnight
by the sound of the water jar
cracking from the ice
(Basho, trans. Hamill)

Răpăitul ploii
pe streaşina nouă
mă trezeşte
(Koji, tradus de Chiyoko/Marsh)

A pattering of rain
on the new eaves
brings me awake
(Koji, trans. Chiyoko/Marsh)

Budismul Zen este centrat pe practica meditaţiei. În meditaţie, cel antrenat îşi linişteşte activitatea agitată, de suprafaţă, a minţii: planificarea neîncetată, speculaţiile, fanteziile, speranţele, angoasele, dorinţa de afirmare, amintirile, auto-gratularea, îndoiala de sine şi aşa mai departe, spre care sunt înclinaţi oamenii. Când este stabilizat controlul asupra minţii care altfel colindă tot timpul, apare un spaţiu calm.

Pe măsură ce practicantul devine familiarizat cu ritmurile vitale ale acestui spaţiu calm, el sau ea începe să experimenteze lucrurile despre care misticii tuturor tradiţiilor religioase au afirmat întotdeauna că sunt reale şi că ţin de realitatea supremă: unitatea, iubirea, nemărginirea. Spaţiul calm de dincolo de gânduri poartă numeroase denumiri, dar cuvintele scurte utilizate în mod tradiţional pentru a-l descrie sunt: 'nemişcare', 'linişte', 'vacuitate', 'nimic' şi 'vid'.

Ne-am putea imagina, judecând după această listă, că budismul este o formă de nihilism, dar nu este deloc aşa. 'Nimicul' nu este unul sterp. Maestrul Zen Lin-chi spunea: 'Acesta este viu în mod vibrant, şi totuşi nu are nici rădăcină, nici tulpină. Nu îl poţi aduna, nu îl poţi risipi în bătaia vânturilor. Cu cât îl cauţi mai mult, cu atât se îndepărtează. Dar nu-l căuta şi atunci este chiar în faţa ochilor tăi, şi sunetul său miraculos întotdeauna în urechile tale.' („Învăţăturile Zen ale Maestrului Lin-chi”, „The Zen Teachings of Master Lin-chi”, în traducerea lui Burton Watson, Shambhala Publications 1993 p.58). Poeţii năzuiesc să redea inexprimabilul, să găsească imagini pentru 'sunetul miraculos' din inima tăcerii. Poeţii Zen aud sunetul forţei vitale irupând din gol pentru a umple totul:

Ciocârlia:
singură vocea ei căzu,
nelăsând nimic în urmă
(Ampu, tradus de Blyth)

The skylark:
Its voice alone fell,
Leaving nothing behind
(Ampu, trans. Blyth)

Tăcere;
vocea greierilor
penetrează stâncile.
(Basho, tradus de Blyth)

The silence;
The voice of the cicadas
Penetrates the rocks.
(Basho, trans. Blyth)

Simţul nimicului sau al vacuităţii unifică totul:

Câmpuri şi munţi
toate în posesia zăpezii;
n-a mai rămas nimic
(Joso, tradus de Horioka, modificat de Marsh)

Fields and mountains
all taken by snow;
nothing remains
(Joso, trans. Horioka, amended by Marsh)

Meditaţia poate fi sugerată prin cuvântul 'stă' / 'şade' sau de alte expresii care se referă la nemişcare, dar aceasta este o nemişcare în mijlocul agitaţiei unei vieţi active:

Adânc în mijlocul torentului
peştele enorm stă nemişcat
ţinând piept curentului
(J.W. Hackett)

Deep within the stream
the huge fish lie motionless
facing the current
(J.W. Hackett)


Pe o stâncă în mijlocul vâltorii
stă
o camelie căzută
(Miura Yuzuru, tradus de Chiyoko/Marsh)

On a rock in the rapids
sits
a fallen camellia
(Miura Yuzuru, trans. Chiyoko/Marsh)

Poziţia de meditaţie – aşezat cu picioarele încrucişate pe o pernă – asigură un bun echilibru:

Pescăruşul se năpusteşte în gol
doar corecţii uşoare
ale înclinaţiei ciocului
(George Marsh)

the gull soars on nothing
but slight corrections
to the tilt of its nose
(George Marsh)

Sala de meditaţie, numită zendo, este locul în care se merge de la particular la universal:

În zendo
când a încetat tuşitul
a încetat orice sunet
(Satokawa Suisho tradus de Marsh)

In the zendo
when the coughing ceased
all sound ceased
(Satokawa Suisho trans. Marsh)

Straiele negre ale unei ciori pot aminti de cele ale unui preot:

Cioara şade
pe o ramură moartă –
seară de toamnă
(Basho, tradus de Marsh)

The crow sits
on a dead branch –
evening of autumn
(Basho, trans. Marsh)


De ce să se fluture până la oraş?
o cioară de la ţară
care merge la piaţă
(Basho, tradus de Marsh)

Why flap to town?
A country crow
going to market
(Basho, trans. Marsh)

Lao Tsu a fost arhetipul original al Înţeleptului. El a trăit cu cinci sute de ani înainte de Hristos şi a scris „Cartea despre Tao” („Tao Te Ching”). [Tao este numită de Lao Tsu atât „Mamă a Universului” cât şi „Calea”. n. tr.] Deci referinţele la căi, drumuri, poteci sunt întotdeauna în rezonanţă cu Tao. A trăi o viaţă religioasă, practicând meditaţia, a fost cunoscut în Orient drept a urma 'Calea', încă din timpul lui Lao Tsu, cu mai mult de o mie de ani înainte ca budismul să ajungă în China. Prin extensie, artele prin care oamenii îşi exprimă înţelegerea acumulată prin meditaţie sunt cunoscute drept Căi: arta aranjamentelor florale, trasul cu arcul, ceremonia ceaiului, actoria, dansul şi poezia sunt printre acestea.

Deoarece meditaţia este în mod esenţial ceva ce poţi face doar îndreptându-ţi atenţia asupra vieţii lăuntrice, chiar şi atunci când mai mulţi oameni meditează împreună, se face adesea referire tot la o calitate a singurătăţii – chiar cu precădere astfel în cazul lui Basho, care şi-a urmat propria cale poetică:

Calea mea -
nimeni pe drum
şi este toamnă, se întunecă
(Basho, tradus de Marsh)

My way -
no-one on the road
and it's autumn, getting dark
(Basho, trans. Marsh)


Dincolo de răscruci
adânc în toamnă
drumul peste dealuri dispare
(James Norton)

Beyond the crossroads
deep into autumn
the hillroad disappears
(James Norton)

Acceptarea unei solitudini esenţiale a condiţiei umane este o caracteristică a unui budist care meditează. Aceasta este o singurătate pe care o recunoaştem şi în alţii:

Sperietoarea de ciori din depărtare;
a mers alături de mine
când am mers
(San-in)

The scarecrow in the distance;
it walked with me
as I walked
(San-in)

Noapte lungă –
lungită şi mai mult
de lătratul unui câine
(Santoka, tradus de Stevens)

The long night –
made longer
by a dog’s barking
(Santoka, trans. Stevens)

O fiertură de caracatiţă –
înăuntru, un vis repede scurs
sub luna de vară
(Basho, tradus de Ueda)

An octopus pot –
inside, a short-lived dream
under the summer moon
(Basho, trans.Ueda)

(Capetele rase ale preoţilor budişti le-au atras numele de „preoţi caracatiţă”, tako buzu. [n. tr.])

Pentru Basho drumul nu era doar o metaforă literară sau religioasă. El a fost un călător, care a străbătut drumurile în călătorii în lungul şi-n latul Japoniei. În secolul douăzeci, un alt poet de haiku practicant al budismului Zen i-a călcat pe urme. Santoka Taneda a trăit ca un călugăr cerşetor călător, un 'gentleman al drumurilor'. Pentru el calea singuratică era o realitate zilnică:

Nu este nimic altceva ce aş putea face;
merg şi iar merg.
(Santoka, tradus de Stevens)

There is nothing else I can do;
I walk on and on.
(Santoka, trans. Stevens)


Afundându-mă mai adânc
şi mai adânc –
munţii cei verzi.
(Santoka, tradus de Stevens)

Going deeper
And still deeper -
The green mountains.
(Santoka, trans. Stevens)

Ud de roua dimineţii,
merg în direcţia în care doresc.
(Santoka, tradus Stevens)

Wet with morning dew,
I go in the direction I want.
(Santoka, trans. Stevens)

Calea este pentru Santoka şi Basho atât o experienţă reală palpabilă, cât şi o metaforă pentru calea aleasă în viaţă de un individ.

Peştii chiar stau nemişcaţi înfruntând curentul; pescăruşii se avântă în vânt, ajustându-şi unghiul ciocului; iar zăpada chiar şterge particularităţile peisajului. Imagistica utilizată în Haiku este întotdeauna înainte de toate o observare reală. Ea nu este niciodată doar ilustrarea unei idei. Nu este comparaţie. Poemele care au cea mai mare rezonanţă şi putere, totuşi, sunt alcătuite din observaţiile care au şi o conotaţie simbolică remanentă. Dimensiunea simbolică este un ecou al înţelesului primar, unind detaliul particular observat – adesea unul natural – cu o semnificaţie umană.

Articol de George Marsh http://www.haiku.insouthsea.co.uk/zen.htm

Puteti găsi aceasta traducere şi pe forumul românesc de haiku, http://laportita.myforum.ro/haiku-i-zen-vt124.html

Waterfall in the high mountains

Cascada urlând -
pe spatele meu, tăcut
urcă un greier.

Mesajul de Diwalli al preşedintelui Obama

Pentru prima dată în istorie, anul acesta festivalul Diwalli - "Festivalul Luminilor" - a fost sarbatorit la Casa Alba, Preşedintele Barak Obama aprinzând o lumânare, în timp ce se cântau Imnuri Vedice.















Preşedintele Obama foloseşte o lumânare pentru a aprinde "diya" (lampa de Diwalli).

În discursul său, Preşedintele vorbeşte despre semnificaţia sărbătorii în diferite religii şi înteamnă la un timp al empatiei faţă de cei mai puţin norocoşi.

Înregistrarea video:
http://www.youtube.com/watch?v=SuiAW_6XKVM .

Traducerea în limba română a mesajului:
"În numele poporului american doresc sa adresez cele mai calde urări cu ocazia Diwalli tuturor celor care celebrează aceasta sărbătoare auspicioasă, aici în America şi în întreaga lume.

Diwalli este Festivalul Luminilor, timpul în care membrii unora dintre comunităţile religioase cele mai mari ale lumii sărbătoresc triumful binelui asupra răului. Semnificaţia acestui festival este exprimată de versetul sanscrit: „Condu-ne de la falsitate la adevăr, din întuneric spre lumină, din moarte spre nemurire.”

În hinduism, Diwalli marcheaza întoarcerea Domnului Rama din exil, când mici lămpi i-au luminat drumul spre casă. Aprinderea acestor lămpi continuă şi astăzi, marcând această sărbătoare ca pe un timp al reflecţiei asupra anului care a trecut şi un timp al rugăciunii pentru ca anul care va veni să fie unul bun.

În jainism, această ocazie celebrează atingerea Nirvanei de către Domnul Mahavira, unul dintre reprezentanţii unei lungi linii de lideri spirituali, cunoscuţi pentru a fi atins iluminarea eliberându-se de impulsuri şi emoţii umane de joasă condiţie.

În sikhism, Diwalli este o celebrare a eliberării lui Guru Har Gobind, cel de-al şaselea guru al acestei religii.

Dacă acesta este un timp al celebrării, el este totodată un timp al contemplării, când ne amintim de cei care sunt mai puţin norocoşi decât noi, de cei care poate nu au ce mânca şi nu pot sărbători aceste zile în mod la fel de festiv, de cei care nu se bucură de aceleaşi drepturi de expresie şi de credinţă ca şi noi, şi care nu pot realiza în vieţile lor ceea ce doresc. Inimile noastre sunt alături de ei – nu doar astăzi, ci zi de zi.

În acest timp sacru al anului, haideţi să fim împreună, dincolo de confesiuni, religii şi culturi, pentru a ne crea un obicei al empatiei şi al apropierii de cei care au cea mai mare nevoie, pentru a împărtăşi cu ei binecuvântările de care ne bucurăm noi, şi pentru a promova cauza păcii în toate colţurile lumii noastre.
Când familiile şi comunităţile se strâng pentru a sărbătorii şi pentru a reflecta, în jurul unor mese pline de mâncăruri delicioase, vă asigurăm că sunteţi în gândurile noastre, iar Michelle şi cu mine vă dorim un Diwalli fericit şi Sal Mubarak (un An Nou fericit, n.tr.). "