Haiku şi Zen

Articol de George Marsh http://www.haiku.insouthsea.co.uk/zen.htm
Traducerea Ana-Maria Trandafir

Budismul Zen a modelat în mod semnificativ dezvoltarea istorică a haiku-ului nipon. Nu toţi poeţii de haiku erau budişti Zen, dar

câteva dintre personajele cheie au fost. Basho a avut o pregătire Zen şi a fost hirotonisit ca preot, dar se pare că nu s-a hotărât vreodată dacă să fie sau nu preot. Într-una dintre însemnările sale de călătorie, el se descrie ca fiind înveşmântat într-o robă neagră de preot, "dar nici preot nici om de rând din lume nu eram, pentru că mă strecuram fără încetare, asemenea unui liliac, luat drept pasăre uneori şi drept şoarece cu alte ocazii". El nu a avut o parohie şi îndatoriri preoţeşti, dar adesea purta roba.

Issa a trăit timp de câţiva ani în mănăstiri şi şi-a luat numele de la ideile budiste de vacuitate şi de schimbare. "În aceeaşi măsură în care viaţa este goală asemenea unei bule care dispare într-o clipă, de acum încolo mă voi numi Haikaiji Issa", scria el. Haikaiji înseamnă " templu al haiku-ului", iar Issa înseamnă "un ceai", adică o bulă dintr-o ceaşcă de ceai. Când Issa a fost paralizat în urma unui atac cerebral la vârsta de cinzeci şi opt de ani şi apoi şi-a revenit, el şi-a schimbat numele în Soseibo, care înseamnă "preotul înviat".

Poeţii din vechime pe care Basho îi admira cel mai mult erau doi chinezi excentrici practicanţi de Zen, care trăiseră pe 'Muntele rece', cândva între secolele al şaselea şi al nouălea, Han-shan şi Shih-te, cât şi un japonez aparţinând principalei ramuri a budismului, trăind în secolul al doisprezecelea, preotul Saigyo.

Una dintre cele 'Trei Semne ale Fiinţei' în budism este că toate lucrurile sunt supuse schimbării. Puternicul accent pus pe anotimpuri în haiku semnifică faptul că un anume simţ al schimbării, existent în lumea naturală şi având o paralelă în lumea umană, se află în miezul oricărui haiku:

Ţepi de chiciură
au răsărit astă noapte
ca perii din barba mea
(Koji)

Hoarfrost spikes
have sprung out overnight
like the hairs on my chin
(Koji)

În budismul Zen există o mare iluminare numită satori, căutată de-a lungul multor ani de meditaţie disciplinată. Există, de asemenea, multe străfulgerări de iluminare, numite kensho, care sunt forme intense ale acelor lucruri pe care le observăm zilnic şi care ne surprind sau ne fac plăcere, deoarece ele par să reveleze un adevăr, sau să fie exemplare, sau să ne reconecteze, pe moment, la un simţ al uimirii şi veneraţiei. Haiku-ul este o formă poetică condensată a momentului, iar calitatea sa specială este că este perfect adaptat pentru a-i conferi cititorului acea măruntă clipă de vedere în profunzimea existenţei, kensho. Basho a dezvoltat forma haiku-ului astfel încât fiecare haiku să devină o mică deschidere subită întru trezire. Tocmai aceasta este esenţa haiku-ului, nu numărul de silabe pe care le conţine.

Unele haiku-uri sunt în mod explicit despre momente de kensho, iar cuvinte cum ar fi "trezire" reprezintă cheia:

Trezit în miez de noapte
de sunetul ulciorului de apă
spart de gheaţă
(Basho, tradus de Hamill)

Awakened at midnight
by the sound of the water jar
cracking from the ice
(Basho, trans. Hamill)

Răpăitul ploii
pe streaşina nouă
mă trezeşte
(Koji, tradus de Chiyoko/Marsh)

A pattering of rain
on the new eaves
brings me awake
(Koji, trans. Chiyoko/Marsh)

Budismul Zen este centrat pe practica meditaţiei. În meditaţie, cel antrenat îşi linişteşte activitatea agitată, de suprafaţă, a minţii: planificarea neîncetată, speculaţiile, fanteziile, speranţele, angoasele, dorinţa de afirmare, amintirile, auto-gratularea, îndoiala de sine şi aşa mai departe, spre care sunt înclinaţi oamenii. Când este stabilizat controlul asupra minţii care altfel colindă tot timpul, apare un spaţiu calm.

Pe măsură ce practicantul devine familiarizat cu ritmurile vitale ale acestui spaţiu calm, el sau ea începe să experimenteze lucrurile despre care misticii tuturor tradiţiilor religioase au afirmat întotdeauna că sunt reale şi că ţin de realitatea supremă: unitatea, iubirea, nemărginirea. Spaţiul calm de dincolo de gânduri poartă numeroase denumiri, dar cuvintele scurte utilizate în mod tradiţional pentru a-l descrie sunt: 'nemişcare', 'linişte', 'vacuitate', 'nimic' şi 'vid'.

Ne-am putea imagina, judecând după această listă, că budismul este o formă de nihilism, dar nu este deloc aşa. 'Nimicul' nu este unul sterp. Maestrul Zen Lin-chi spunea: 'Acesta este viu în mod vibrant, şi totuşi nu are nici rădăcină, nici tulpină. Nu îl poţi aduna, nu îl poţi risipi în bătaia vânturilor. Cu cât îl cauţi mai mult, cu atât se îndepărtează. Dar nu-l căuta şi atunci este chiar în faţa ochilor tăi, şi sunetul său miraculos întotdeauna în urechile tale.' („Învăţăturile Zen ale Maestrului Lin-chi”, „The Zen Teachings of Master Lin-chi”, în traducerea lui Burton Watson, Shambhala Publications 1993 p.58). Poeţii năzuiesc să redea inexprimabilul, să găsească imagini pentru 'sunetul miraculos' din inima tăcerii. Poeţii Zen aud sunetul forţei vitale irupând din gol pentru a umple totul:

Ciocârlia:
singură vocea ei căzu,
nelăsând nimic în urmă
(Ampu, tradus de Blyth)

The skylark:
Its voice alone fell,
Leaving nothing behind
(Ampu, trans. Blyth)

Tăcere;
vocea greierilor
penetrează stâncile.
(Basho, tradus de Blyth)

The silence;
The voice of the cicadas
Penetrates the rocks.
(Basho, trans. Blyth)

Simţul nimicului sau al vacuităţii unifică totul:

Câmpuri şi munţi
toate în posesia zăpezii;
n-a mai rămas nimic
(Joso, tradus de Horioka, modificat de Marsh)

Fields and mountains
all taken by snow;
nothing remains
(Joso, trans. Horioka, amended by Marsh)

Meditaţia poate fi sugerată prin cuvântul 'stă' / 'şade' sau de alte expresii care se referă la nemişcare, dar aceasta este o nemişcare în mijlocul agitaţiei unei vieţi active:

Adânc în mijlocul torentului
peştele enorm stă nemişcat
ţinând piept curentului
(J.W. Hackett)

Deep within the stream
the huge fish lie motionless
facing the current
(J.W. Hackett)


Pe o stâncă în mijlocul vâltorii
stă
o camelie căzută
(Miura Yuzuru, tradus de Chiyoko/Marsh)

On a rock in the rapids
sits
a fallen camellia
(Miura Yuzuru, trans. Chiyoko/Marsh)

Poziţia de meditaţie – aşezat cu picioarele încrucişate pe o pernă – asigură un bun echilibru:

Pescăruşul se năpusteşte în gol
doar corecţii uşoare
ale înclinaţiei ciocului
(George Marsh)

the gull soars on nothing
but slight corrections
to the tilt of its nose
(George Marsh)

Sala de meditaţie, numită zendo, este locul în care se merge de la particular la universal:

În zendo
când a încetat tuşitul
a încetat orice sunet
(Satokawa Suisho tradus de Marsh)

In the zendo
when the coughing ceased
all sound ceased
(Satokawa Suisho trans. Marsh)

Straiele negre ale unei ciori pot aminti de cele ale unui preot:

Cioara şade
pe o ramură moartă –
seară de toamnă
(Basho, tradus de Marsh)

The crow sits
on a dead branch –
evening of autumn
(Basho, trans. Marsh)


De ce să se fluture până la oraş?
o cioară de la ţară
care merge la piaţă
(Basho, tradus de Marsh)

Why flap to town?
A country crow
going to market
(Basho, trans. Marsh)

Lao Tsu a fost arhetipul original al Înţeleptului. El a trăit cu cinci sute de ani înainte de Hristos şi a scris „Cartea despre Tao” („Tao Te Ching”). [Tao este numită de Lao Tsu atât „Mamă a Universului” cât şi „Calea”. n. tr.] Deci referinţele la căi, drumuri, poteci sunt întotdeauna în rezonanţă cu Tao. A trăi o viaţă religioasă, practicând meditaţia, a fost cunoscut în Orient drept a urma 'Calea', încă din timpul lui Lao Tsu, cu mai mult de o mie de ani înainte ca budismul să ajungă în China. Prin extensie, artele prin care oamenii îşi exprimă înţelegerea acumulată prin meditaţie sunt cunoscute drept Căi: arta aranjamentelor florale, trasul cu arcul, ceremonia ceaiului, actoria, dansul şi poezia sunt printre acestea.

Deoarece meditaţia este în mod esenţial ceva ce poţi face doar îndreptându-ţi atenţia asupra vieţii lăuntrice, chiar şi atunci când mai mulţi oameni meditează împreună, se face adesea referire tot la o calitate a singurătăţii – chiar cu precădere astfel în cazul lui Basho, care şi-a urmat propria cale poetică:

Calea mea -
nimeni pe drum
şi este toamnă, se întunecă
(Basho, tradus de Marsh)

My way -
no-one on the road
and it's autumn, getting dark
(Basho, trans. Marsh)


Dincolo de răscruci
adânc în toamnă
drumul peste dealuri dispare
(James Norton)

Beyond the crossroads
deep into autumn
the hillroad disappears
(James Norton)

Acceptarea unei solitudini esenţiale a condiţiei umane este o caracteristică a unui budist care meditează. Aceasta este o singurătate pe care o recunoaştem şi în alţii:

Sperietoarea de ciori din depărtare;
a mers alături de mine
când am mers
(San-in)

The scarecrow in the distance;
it walked with me
as I walked
(San-in)

Noapte lungă –
lungită şi mai mult
de lătratul unui câine
(Santoka, tradus de Stevens)

The long night –
made longer
by a dog’s barking
(Santoka, trans. Stevens)

O fiertură de caracatiţă –
înăuntru, un vis repede scurs
sub luna de vară
(Basho, tradus de Ueda)

An octopus pot –
inside, a short-lived dream
under the summer moon
(Basho, trans.Ueda)

(Capetele rase ale preoţilor budişti le-au atras numele de „preoţi caracatiţă”, tako buzu. [n. tr.])

Pentru Basho drumul nu era doar o metaforă literară sau religioasă. El a fost un călător, care a străbătut drumurile în călătorii în lungul şi-n latul Japoniei. În secolul douăzeci, un alt poet de haiku practicant al budismului Zen i-a călcat pe urme. Santoka Taneda a trăit ca un călugăr cerşetor călător, un 'gentleman al drumurilor'. Pentru el calea singuratică era o realitate zilnică:

Nu este nimic altceva ce aş putea face;
merg şi iar merg.
(Santoka, tradus de Stevens)

There is nothing else I can do;
I walk on and on.
(Santoka, trans. Stevens)


Afundându-mă mai adânc
şi mai adânc –
munţii cei verzi.
(Santoka, tradus de Stevens)

Going deeper
And still deeper -
The green mountains.
(Santoka, trans. Stevens)

Ud de roua dimineţii,
merg în direcţia în care doresc.
(Santoka, tradus Stevens)

Wet with morning dew,
I go in the direction I want.
(Santoka, trans. Stevens)

Calea este pentru Santoka şi Basho atât o experienţă reală palpabilă, cât şi o metaforă pentru calea aleasă în viaţă de un individ.

Peştii chiar stau nemişcaţi înfruntând curentul; pescăruşii se avântă în vânt, ajustându-şi unghiul ciocului; iar zăpada chiar şterge particularităţile peisajului. Imagistica utilizată în Haiku este întotdeauna înainte de toate o observare reală. Ea nu este niciodată doar ilustrarea unei idei. Nu este comparaţie. Poemele care au cea mai mare rezonanţă şi putere, totuşi, sunt alcătuite din observaţiile care au şi o conotaţie simbolică remanentă. Dimensiunea simbolică este un ecou al înţelesului primar, unind detaliul particular observat – adesea unul natural – cu o semnificaţie umană.

Articol de George Marsh http://www.haiku.insouthsea.co.uk/zen.htm

Puteti găsi aceasta traducere şi pe forumul românesc de haiku, http://laportita.myforum.ro/haiku-i-zen-vt124.html